swudcucreds

Roua diminetii nu-i mai scalda simturile lancezite de atat asteptare....satul de incertitudine si rutinat de iluzii,creierul sau inceta sa mai comunice cu trupul ,dand astfel impresia unei nebunii duale.Omul nu mai exista decat carnal....nebunia prinsese viata si se conducea dupa propriile reguli si principii.Ea se ferea de om si se temea de el iar el,omul, se temea de ea si incerca sa o stapaneasca in in cele cateva ore de somn dureros si plin de lungi momente de luciditate nocturna...trupul i se zvorcolea in cearsafurile purpurii ca intr-o balta de sange inchegat, in timp ce nebunia isi incepea ziua cu acelasi mic dejun banal:Teama.Ii placea sa-si inceapa ziua cu asta.O teama buna putea sa o tina conectata ore bune la viata...pranzul il gatea Depresia, imbracata zi de zi cu acelasi sort negru si spalacit pe care nu se gasea niciun punct de reper,niciun sprijin real sau macar vreo pata care sa abata atentia de la Nimic.Nimicul il speria si il facea sa ia cina de cateva ori pe saptamana cu marile sale Regrete...Adunate toate in jurul unei mese rotunde de nuc frumos lustruite,Regretele isi exprimau punctele de vedere asupara situatiei actuale a marionetei cu suflet de mort, schimonosindu-se de durere la auzul oricarei idei ce le-ar fi putut intarzia sau bloca nasterea.Dar era tarziu.Orologiul din inima pietei altadata plina de oameni cu fete senine nu mai batea.Pesemne ca rugina ii blocase mecanismul de functionare...prin piata oamenii erau mai putini iar zambetul le era searbad si rece...inima ce insufletea altadata piata murise.Nebunia se pregatea sa atipeasca cu bucuria reusitei in gand....omul abia se trezea,era randul lui sa spere...